ALEA reprezintă materializarea unui proiect aplicat de către un consorțiu format din Consiliul Județean Alba (România) Consiliul General al Departamentului La Manche (Franța) și Municipalitatea Ios (Grecia).
Valoarea grantului european este de 169.170 Euro, ceea ce reprezintă 50% din suma totală a proiectului.
Acest proiect se înscrie în cadrul Programului Intelligent Energy – Europe (IEE), domeniul Coopener, Horizontal Key Acțiunea 2 „Să gândim global, să acționăm local", al Comisiei Europene.
ALEA are ca obiective: elaborarea unei politici energetice la nivel județean și local, creșterea gradului de informare și educație în domeniul eficienței energetice și a energiei din surse regenerabile, promovarea utilizării energiei verzi și eficientizarea consumului de energie la nivelul județului.
În județul nostru, ca de altfel în toată țara, activitatea de producție se bazează pe un consum exagerat de energie. Din această cauză nu este posibilă dezvoltarea durabilă. Această agenție își propune să fie un factor decisiv în schimbarea mentalității cetățenilor în ceea ce privește comportamentul lor în calitate de consumatori de energie.