Workshop - "Dezvoltarea unui proiect de energie regenerabilă în județul Alba"

Printre participanți s-au numărat specialiști români și străini, potențiali investitori, reprezentanți ai administrației publice locale (primari), instituții de învățământ și cercetare, agenții cu activitate în domeniu, organizații neguvernamentale, firme de consultanță și public interesat de sectorul energiilor regenerabile.
Principalele subiecte abordate au fost:
- Prezentarea proiectului comun dintre Consiliul Județean Alba și Societatea Germană de Cooperare Tehnică – GTZ: obiective, parteneri, activități, stare curentă, activități planificate, rezultate așteptate, discuții.
- Dezvoltarea și implementarea unui proiect de energie eoliană: criterii de selecție a proiectelor cu potențial de energie eoliană, cerințe de bază pentru crearea proiectelor de energie eoliană, barierele majore care apar, repere și desfășurare în timp (exemple), costurile investițiilor în centrale electrice eoliene, potențialul economic și constrângerile, întrebări și discuții.
- Măsurarea potențialului eolian
- Standard de cerințe și soluții
- Instalații de măsurare și transmiterea de date
- Evaluarea datelor eoliene
- Cerințe legale privind dezvoltarea unui proiect eolian
- Perspectivă: beneficiile potențiale ale energiei eoliene în județul Alba: dezvoltarea economică, securitatea alimentării cu energie, protecția mediului, contribuția la obiectivele legate de diminuarea schimbărilor climatice, discuții.
Workshopul este primul eveniment de acest gen organizat în județul nostru cu scopul de a clarifica aspectele practice legate de dezvoltarea de la zero a unui parc eolian. De remarcat numărul foarte mare al participanților care au venit din toată țara pentru acest schimb de experiență.
Deasemenea, această întâlnire a constituit cadrul în care mai multe agenții de energie din țară au lansat inițiativa creării unei federații care să le reprezinte mai eficient atât la nivel național cât și internațional.
Acest eveniment organizat de către ALEA susține preocupările Consiliului Județean Alba față de dezvoltarea durabilă a județului și de promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.




